luni, 23 martie 2009

Frica


M-am invartit pe scena aceea la nesfarsit. Fara oprire, pe leaganul cortinei uitand de propaganda, de foc, de apa sau de paviment uzat. M-am invartit ca dobitocul, pana m-am dobitocit si m-am dobitocit al dracului de incapatanat. Ideea e ca nici publicul si nici scandurile ce gemeau sub picioarele mele nu scartaiau mai tare decat mintile mele impregnate mediocru cu absinth prost, administrat prost. Nu imi este frica de voi si nici de fetele voastre tampite! Defapt eu cred ca pe voi va sperie salopeta mea jegoasa de muncitor de rand.

Mi-am spart ochii si gleznele in amestecuri dobitocesti si incantatii copilaresti iar si iar si am asteptat sfarsitul lumii cu zambete tampe si galbene, cu degete inapte indreptate inspre orizont, cu venele umflate si cu parul nod. Evenimentle mondene importante sunt deja prea rare sau prea scumpe pentru buzunarele mele suierande asa ca stau in fiecare zi pe acoperisul operei si imi sparg sitcle de cap si mimez concerte la pian de Amadeus sau la vioara de Paganini, apoi gesticulez napadit de parkinson in toti peretii, la toti porumbeii si in toate directiile, mimand o pantomimica de Hitler.
Libertatea devine prea privata de noi sau devenim noi mult prea privati de libertate si din cauza chimiei abundente din spiritul nostru nepatat devenim profunzi si frumosi. Devenim respinsi, scuipati, internati, injunghiati sau uitati si astfel refuzam sa traim intr-un nou vis pe o alta pagina si scena se invarte cu tot cu noi inspre sfarsitul actului final. Publicul nu aplauda, reflectoarele nu cad pe noi, noi nu ne plecam in fata nimanui. Devenim prea profunzi pentru public si aici, aici nu pare a fi locul nostru, ne e frica acum. Ceva ne scartie sub picioare.

Ceva ne scartie sub picioare dragul meu prieten si nu e bine deloc. Trezeste-te podea nenorocita! Trezeste-te si spune-mi in fata ca ma urasti si ca sunt mult prea greu. Spune-mi ca eu sunt fiinta umana in plus pe care nu mai esti dispusa sa o suporti, injura-ma, scuipa-ma, da-ma jos. Hai! Fa-o! Sunt lucid sa stii, iar tu nu o sa imi iei nimic din ce e al meu. Chiar daca il voi scapa pe jos tot al meu va ramane. Tine minte asta! Nu esti in pozitia de a lua decizii, te calc in picioare de cate ori vreau eu. Stii asta!





2 comentarii:

  1. podeaua nu doar ca nu te suporta. ii e frica de tineee. la ce bun sa ai o greutate? mai bine renunti la ea si te prefaci ca ti-a fost furata se gandeste sarmana de ea. sa nu-ndraznesti sa intrebi de greutatea ta vreodata.pt ca publicul o sa-si iasa din minti.a propos...imponderabilitate de marin sorescu hehe...."bine ,bine plutesc,DAR..."in fine, noua ni se interzice obraznicia asta.definitiile nu au niciun "dar",nu?iar publicul nu e interesat decat de definitii. stii,ma gandeam ca intr-adevar ne calcam podeaua cea de toate zilele in picioare ,dar asa am impresia ca ea este cea care impune riiiitmul!!!ah,ce stupiiid. podeaua ii afona,lua-o-ar naiba! dar desigur ca nu ai dreptul sa te revolti...sparge-ti sticle de cap si canta un elefant se legana....si panza nu se rupeea. indobitocire?sigur ca da ,ca deh, stii cum e: "prosti ,dar multi" asa ca nu-ti ramane altceva de facut: stang, drept,stang,drept,stang....sau nu?

    RăspundețiȘtergere